La noi pe stradă, apendicita a fost boală contagioasă

21974323246_9a8e4c093d_k

La noi pe stradă, apendicita a fost boală contagioasă. Șapte ne-am operat într-o vară! Eu, soră-mea, cele trei surori din curtea vecină si încă doi băieți, și ăia frați. Trei case la rând.

Epidemia a început din colo încoace și ne-a luat pe sărite, odată cu vacanța mare. La începutul școlii eram toți cu un câte un apendice mai puțin. Cum ieșea unul din spital, altul intra, de o mână cu maică-sa și cu cealaltă-n șold, că-l durea “într-o parte”.

Pe mine m-a operat doctorul ăla blând. Era o mândrie să spui asta, un fel de locul 1 pe podiumul bolnavilor, atât era de frumos și de înalt. Dar mai era un doctor care opera, un măcelar, spunea legenda prostească. Puteai doar să te uiți la operația unuia și să ghicești pe loc dacă a fost mâna celui blând sau a măcelarului. Și câte certuri au stârnit ațele în plus!

A trecut mai bine de un an până ne-am plictisit să ne arătăm burțile dezgolite peste tot unde mergeam și să punem oamenii să ghicească cine a fost autorul scrijeliturilor. Și încă 20 ca să realizez că povestea asta e, mai mult decât despre prostie, e despre prietenie și empatie.

Prietenia aia simplă de la sat, când unul avea păduchi și ne tundeam toți scurt sau când altul avea apendicită și ne operam toți. Scurt.