Cine-s

Mă cheamă Fartușnic, cu accent pe u. Nu Fastușic, nu Făstușnic, nu Fârtușnic, nu Fruhstuck, nu Forcușruc și în 28 de ani am auzit toate glumele posibile generate de numele ăsta. Și stâlcelile. Așa că mă prezint simplu Adina.

Sunt jurnalistă pentru că altceva nu știu să fac. Am invățat să scriu înainte să învăț să vorbesc și în ultimii 25 de ani nu s-a schimbat nimic în privința asta. Totul, în favoarea mea – am scris o mână de texte cu care mama se mândrește la tot satul.  

Râd mult și tare. De obicei, in cele mai nepotrivite momente și cel mai cu spor la propriile-mi glume. Câteodată sunt chiar amuzantă.

Am un câine ca o mâță, dar când cresc mare vreau să am șapte, în curtea aia mare pe care o să mi-o cumpere soră-mea când o să câștige la loto. Toata familia îi ține pumnii de 10 ani în care își cumpără în fiecare săptămână bilet și toți știu cu ce-o să se aleagă imediat după marele moment. Dar ea e prinsă acum cu alte proiecte. 

Am pistrui, deși am urmat întocmai sfaturile babelor care ziceau că trebuie să mă frec pe nas cu primul pui de gaină ieșit din ou în curtea bunicii în fiecare primăvară ca să scap de ei.

Nu știu să mă prezint. CV-ul meu e în textele pe care le-am scris. La singurul interviu la care am fost vreodată, la întrebarea “Cum ți-ai motiva colegii să lucreze la un proiect?” am răspuns: “Hai, bă, îți dau doi lei!”.

Mama m-a învățat să verific dacă am trei chestii în buzunare înainte să ies din casă: bani, acte, telefon. Acum m-am obișnuit să ies și cu doar 30% baterie.

Am înțeles că din blog se câștigă sute de euro pe lună, dar adevărul e că eu nici nu știu să număr atât de departe. Aşa că o să scriu pentru mine şi pentru oricine care vrea să-mi asculte poveştile. Am oricând o poveste la mine.